Cum au apărut gândurile din insomnii ?

 „Gânduri din insomnii”. De ce? Pentru că eu sunt una din persoanele care are foarte multe gânduri și idei atunci când se pune la somn. Sunt nopți în care mă culc, iar creierul meu continuă să gândească, să-mi transmită idei. Atunci, în cele două-trei ore de nesomn îmi fac planuri și teorii pentru propria viață. Se nasc idei, gândurile mele din insomnii. Gânduri care neapărat trebuiesc notate pe hârtie și în unele cazuri implementate.

         Acest blog este un proiect pe care l-am creat din gânduri pe care le-am scris la o bucată de noapte, or pe la mijloc de zi, atunci când copilul dormea și ar fi trebuit să dorm și eu. Eu am ales, însă, un alt tip de odihnă. Să scriu și să dezvolt gânduri care mi-au venit în momentele mele de insomnii.

Acest blog este o lecție de autocunoaștere!

Este un monolog!

Multe femei mărturisesc că pe ele maternitatea le-a motivat să deschidă afaceri, să facă ceva util pentru societate. La ce m-a motivat pe mine maternitatea? La ce m-au motivat copiii mei? Să continui să scriu și să îndrăznesc să fac asta public. Scrisul mă face să mă simt bine cu mine. Că sunt bună și la altceva, în afară de spălat vase și schimbat scutece. Scrisul mă face să mă simt împlinită.

         Acest blog este izvorul de unde îmi trag energia, ca să am ce oferi și eu la rândul meu oamenilor dragi din viața mea. Este o lecție de autocunoaștere și autoînvățare. O lecție dată de mine, pentru mine. Acest blog este un monolog.

         E important să introduci în rutina ta zilnică lucruri pentru care energia cheltuită nu înseamnă nimic, pe lângă ceea ce primești înapoi. Nu? Asta am făcut și eu.

         Cum spuneam, într-o noapte de insomnie. Așa se nasc unele dintre articolele mele. Într-o noapte, la lumina lunii, dintr-un gând apărut în timp ce încercam să adorm. Și neapărat, trebuie notat. Apoi mintea se liniștește. Acum mă pot culca liniștită. Urmează o nouă zi și o nouă noapte. Cine știe? Poate se naște un nou gând, din insomnii!

Back To Top