Țineți minte când în copilărie se întâmpla ceva și aveam lacrimi în ochi, primeam fraza: „Hai gata, liniștește-te!”? Și cei din jur, automat, încercau să ne liniștească.
Ca niște animatori la o zi de naștere: „Uite ce floare frumoasă, uite o pasăre a zburat, uite ce bomboană gustoasă îți dau. Hai, șterge lacrimile, zâmbește. Nu mai fi tristă.”
S-a întipărit în creier că emoțiile negative nu sunt cool. Nu e bine, e ceva ce trebuie schimbat. Cum schimbăm canalele la televizor, atunci când nu ne place filmul.
La maturitate, când avem o stare melancolică și nu înțelegem cei cu noi, apare sentimentul de vină. Nu suntem fericiți, nu zâmbim, înseamnă că e rău.
Așteptăm animatorul care ar trebui să ne aducă buna dispoziție. Când acesta nu vine, apare percepția că noi, maturi deja, trebuie să ne fim propriii animatori.
Ne chinuim să ne înveselim, dar nu reușim și simțim vină. Ni se pare că suntem triști fără motiv. Iar tristețea se amplifică. Și ne simțim și mai triști pentru faptul că suntem triști. Iată paradoxul!
Emoțiile negative sunt demonizate
Adevărul pe care îl percepe creierul nostru: Să fii trist e rău. Trebuie să fii fericit, să te simți bine.
Dar, să fii trist e ok. Să ai o dispoziție proastă e în regulă. Emoțiile trebuie trăite, conștientizate. Indiferent ce scrie pe ambalajul lor.
Ce pot face ca să-mi îmbunătățesc starea de spirit? Ar ajuta o cafea bună? Ar ajuta să ies? Să fac sport? Poate citesc? Ori scriu? Ajută să plâng? Sunt întrebări care trebuiesc puse. Să vedem unde se îndreaptă inima noastră. Ce cere corpul nostru să facem pentru a ne simți mai bine.
În rutina noastră, facem față la multe provocări și situații care sunt banale pe moment. Am pus o pată pe haina preferată, am întârziat la o întâlnire, am primit câteva fraze răutăcioase din partea cuiva. Am fost claxonați de un șofer agresiv.
Pe moment, spunem: „E ok! Se mai întâmplă, trec eu peste asta.” Dar, cu timpul, rezerva în care adunăm situațiile neplăcute se umple. Nu mai este loc.
E total greșit să încercăm cu disperare să fim fericiți, când corpul bate alarma că ar cam trebui să golim containerul de gunoi emoțional.
Nu farda tristețea!
Ce nu ne afectează pe moment, se depozitează pentru mai târziu. Iar atunci când se revarsă pe dinafară, ar trebui să ajutăm la golire, nu să mascăm.
Când avem o alergie pe față, încercăm să o tratăm, nu? Fondul de ten doar maschează, el nu rezolvă problema. Exact așa și cu emoțiile. Mimarea fericirii, doar maschează. Ea nu elimină tristețea. Și când ne simțim triști, ne dăm voie și ne acceptăm așa cum suntem. Apoi, căutăm soluții.
Validare, empatie, acceptare sunt cuvinte minunate. Dar, prea des, uităm să le folosim în direcția noastră. Să ne validăm emoțiile, să fim empatici cu noi înșine, să ne acceptăm.
Orice emoție trebuie trăită în adevărata ei splendoare. Nu mascată cu o alta mai „potrivită”. Cred, că e mult mai bine pentru corpul nostru, atunci când ne dăm voie să trăim, așa cum este, ceea ce simțim. Or, vom aduna doar frustrări și nemulțumire. Devenim amăgiți de noi înșine.
