Am avut această temă de mult, dar, eram prea obosită ca să definesc noțiunea fericirii pentru mine. Acum, după o săptămână de lene, cum îmi place mie să o numesc, poate aș putea să spun ce anume este pentru mine noțiunea de „Sunt fericită!”.
Paradox, a trebuit să ajung la atâția km depărtare de casă, ca să pot scrie aceste rânduri. Totuși, până în Moldova este mult. Așa că, iată aici niște rânduri, scrise undeva prin România, în drum spre casă.
Fericirea de scurtă durată și cea de lungă durată
Fericirea, se poate mânca, se poate bea, se poate atinge. De obicei, această fericire este de scurtă durată. Dar, fericirea se poate și simți. Ce simți, este de lungă durată.
Te poți bucura de un telefon nou ori de o mâncare gustoasă. Apoi, se uită. Ce simți, însă, rămâne acolo, tatuat pe suflet.
Ce am înțeles eu, la sute de kilometri de casă, este că fericirea de lungă durată se poate prăfui, acoperi cu gunoi. Rutină, facturi, lucru. Și nu vezi fericire, nu pentru că ea nu ar fi acolo, ci pentru că nu o mai simți de la oboseală și grijă.
Fericirea e canapeaua aia frumoasă
E canapeaua aia frumoasă pe care ai pus rufele proaspăt spălate, iar ea nu se mai vede. Și când faci curat, se luminează. Și tare te mai bucuri de ea.
Un loc nou, o schimbare, câteva zile de vacanță, e ca o companie de cleaning pentru fericirea ta. Să admiri un apus și să-ți aduci aminte, tu omule, cât de norocos ești. Pentru familia ta, pentru omul pe care îl ții de mână. Pentru tine.
Să privești la valurile mării zbuciumate și să-ți aduci aminte de ce sau pentru cine ești recunoscător în această viață. Să privești în largul mării și să inspiri adânc, să expiri încet și să-ți dai seama că, de fapt, marea nu te face fericit. Mare îți aduce aminte, de ce ești fericit.
Ea vine cu valurile ei și șterge tot. Ia cu ea toate supărările, nevoile. Lași totul acolo. Același efect, pe termen lung sau scurt, îl pot avea și alte locuri/lucruri. Munții, dealurile, parcurile. Natura în sine.
Pot privi veșnic o creangă verde și un cer albastru
Mie, dați-mi o creangă verde și în fundal, un cer albastru. Pot privi asta veșnic.
De data aceasta, la mare, am înțeles de ce mulți fac meditație. E o metodă atât de bună să te oprești din tot și să respiri. Pentru că, când nu mai poți și te sufoci, asta ar trebui să faci.
Nu înțelegeam de ce am atât de multă nevoie să ajung la mare. Simțeam că, dacă ajung acolo, voi putea să respir. Marea este timpul meu pentru meditație. Și îl ador. Totuși, am conștientizat că pot face meditație și fiind departe de mare. Cred că o să încerc.
Revenind la fericire
Da, fericirea se șterge de praf. Altfel, ea se stinge. De fapt, nu vreau să filozofez prea mult aici, să întind acest text mai mult decât este nevoie. Nu e cazul. O să pun stop.
Asta a fost concluzia sau revelația pe care am avut-o eu, în urma vacanței. Asta am simțit, în drum spre casă, atunci când reluam în minte momente.
Acum, cu ce concluzii ieșiți voi după citirea acestui text, depinde doar de starea vostră emoțională.
Ascultați-vă și veți fi fericiți.
