Este o vorbă: „Fă un lucru dar bun, nu zece și necalitative!”
Oferă timp lucrului pe care-l faci. Altfel, nu va ieși bine. Nu poți scrie mesaje și face clătite, fără ca să le arzi (eu nu am putut, tu?). E important pentru tine să iasă clătitele bune? Oferă-le timp și lor și ție pentru a le prepara. E important totodată să scrii mesaje? Atunci e potrivit cuvântul prioritate.
E un subiect super popular, aceast management a treburilor și s-a scris mult. Dar, m-am prins la ideea că sunt pe cale să intru într-o stare depresivă, iar cauza este că, am renunțat la planner, la organizarea timpului și a priorităților.
Așa că, iată aici o filă mică din jurnalul meu personal. Ce am înțeles și de ce este asta important pentru mine:
În ultima perioadă mă aflu în situația în care am foarte multe taskuri. Pe lângă cele de mamă, care sunt în lista de: „prioritare” de 5 ani jumătate, sunt plină de altele care au venit din inspirație (apropo, vezi articolul despre inspirație) ca ciupercile după ploaie.
Atunci când ajung să lucrez, apar cel puțin cinci lucruri care necesită atenție și timp din partea mea. Eu, am instant dorința de a le face pe toate. Am așteptări mari. Și anume, că la un click din degete va fi făcut totul.
Încerc să jonglez cu ele, ca să fie toate gata în același timp, până nu-mi cad toate în cap. Da, da, exact ca acele mingi pentru jonglat. Evident, mă enervez, devin stresată și anxioasă. Apar întrebări despre: De ce nu pot și eu să le fac pe toate odată? De ce multitasking nu este despre mine? De ce alții pot și eu nu?
Apoi, după un respiro ori o cană cu apă (ați înțeles iluzia, da?) realizez, din nou, că nu trebuie să fac ca alții. Trebuie să fac ca mine, iar ca mine știu doar eu și pot doar eu. Și atunci când sunt 1001 de treburi, doar eu voi ști cum să le fac așa ca să fie bine. Și astfel, am redescoperit „to do list!”.
Cum am acumulat un car de stres și nervi într-o lună
Spun am redescoperit, pentru că obișnuiam să am un planner în care îmi scriam absolut tot ce trebuie să fac în acea zi. Dar, toată luna mai nu am mai scris nimic acolo. Și gândul era că: o să reușesc să țin minte ce am de făcut, că doar se vede și așa.
Știu și așa că trebuie să scriu pe blog, să merg la sală, să pregătesc cina, să ies cu copilul la plimbare și tot așa. Unele lucruri am încercat să le fac simultan. Nu am reușit, am avut doar stres. Au venit și alte taskuri, iar am încercat să le fac pe toate odată, nu am reușit. Am rămas cu treburi nefăcute, cu zile în care nu ajungeam la sală, zile când nu postam nimic pe blog. Și era, de fapt, ziua în care mi-am propus să o fac. Iar stres.
Am realizat că în capul meu e terci. Unul nu prea gustos. Atunci, am decis să mă reîntorc la roata mea de la bicicletă, inventată cu vreo 5 ani în urmă și anume să scriu orice chițibuș pe care vreau să-l fac în ziua respectivă.
Cum a intrat „to do list” în viața mea
Când s-a început așa zisul concediu de îngrijire a copilului, realizam seara că nu am reușit să mă pieptăn, că am o cană cu cafea și vreo două cu ceai, că nu am mâncat toată ziua nimic, în afară de câțiva covrigi.
Poate o să vă regăsiți, poate nu. Ori veți spune, la toți a fost așa, e normal să ne concentrăm mai mult pe copil. Da, e normal să ne concentrăm mai mult pe copil. Dar, asta nu înseamnă că ne uităm pe noi, pentru că e rău. Când ajungeam seara, iar pe lângă fața obosită mai vedeam în oglindă și un cuib de păsări în cap, sincer, mă simțeam prost.
Atunci, exact ca unui copil mic, am început să-mi scriu tot ce trebuie sau vreau să fac. Începând de la rutina de dimineață și cafeaua pe care vreau să o beau, până la programări, timp pentru mine și ce fac azi de mâncare.
Nu aș spune că am devenit instant liberă, aveam un copil mic în casă. Însă, a fost atât de bine să-mi aduc lucrurile și capul în ordine. Să văd ce am de făcut.
Nu prea multe sarcini într-o zi, totuși. O greșeală făcută de mine a fost să încerc să fac tot ce am într-o zi, maxim două. Nu, nu a funcționat. Îmi puneam prea multe treburi într-o zi, iar seara eram obosită și cu un puternic sentiment de vină și nemulțumire că nu am reușit încă vreo 5 treburi din cele 20 scrise.
A doua zi eram stoarsă, și dacă mai aveam norocul să nu doarmă copilul noaptea, era combinația perfectă de a nu mai avea putere să fac nimic. Stresul se acumula. E nasol!
În special, când tu te învinovățești că ești lenoasă și de asta spui că ești obosită. Când de fapt, problema nu e în lene, ci într-o organizare proastă și în biciuirea proprie în caz că, nu toate 1001 de lucruri sau rezolvat într-o zi. A da, și lipsa somnului, cum fără asta.
Să revenim în prezent…
Așa că, am luat decizia să revin la planner, e soluția perfectă pentru mine. Am încercat și o aplicație. E faină, dar pentru mine nu a mers. Eu ador să scriu cu pixul. Atunci când scriu pe foaie, cu propria mână, parcă mi se aranjează lucrurile în cap.
Să văd scris pe foaie ce am de făcut, să combin asta cu jobul de mamă. Și la final de zi să nu am remușcări că nu am făcut ceva sau că iarăși nu am mers la sport, e ca o piatră de pe cap, dată jos. Organizarea timpului, e minunată! Pentru că alegi ce e important în acea zi, după asta jonglezi.
La voi cum e?
Organizarea e cheia reușitei, după mine. Când am vreo perioadă aglomerată sau cuprinsă de oboseală, stres sau lene și nu-mi planific activitățile – sunt mari șanse să nu fac nimic important, dimpotrivă, să se acumuleze și mai multe lucruri de făcut, care ard și mă debusolează. Deci, timp pentru planificat și organizat lucrurile = eficiență, mai mult lucru făcut, mai puțin stres pe cap.
Te înțeleg și sunt de acord cu tine!