Eram cu familia într-un autobuz înghesuit. Era foarte cald și eram cu toții transpirați. Mai aveam de mers vreo 15 minute și stăteam cu toții cuminți pe scaunele din spate.
La un moment dat, o doamnă care ocupa un scaun de lângă noi, deschide larg fereastra autobuzului. Ce bine, mă gândesc eu, va veni un pic de aer. Nu am reușit să-mi termin gândul când, doamna a dat drumul ambalajului de înghețată pe care îl ținea în aceeași mână și a închis la loc geamul.
A făcut asta foarte natural. Exact cu aceeași naturalețe cu care și-a scos mai apoi un șirag pentru rugăciune din geantă și a început să se roage. Numărând fiecare mărgică, una câte una. Adică, iartă-mă Doamne că mă comport porcește, or cum?
Totul s-a petrecut sub ochii fetiței mele de patru ani, care imediat a decis să-mi relateze situația și să-mi spună că doamna ne-a murdărit planeta. Da, am spus eu, tanti nu a procedat frumos, este urât din partea ei. În acel moment, am regretat că nu vorbesc limba doamnei (ne aflam în vacanță în Turcia) și nu pot să-i spun că a procedat urât.
Deși, cu siguranță a înțeles gesturile imediate ale fetiței mele și privirile noastre șocate spre ea. Asta, totuși, nu a făcut-o să se rușineze or să se incomodeze. O făcuse natural, i se părea ceva normal.
Și stau acum și mă întreb, cum să ți se pară normal să arunci gunoiul peste geam? La fel de normal și natural cum te rogi lui Dumnezeu, cum îți iubești copiii, cum te uiți dimineața în oglindă.
Această istorie m-a dus cu gândul la o altă doamnă pe care am zărit-o într-un troleibuz din Chișinău. Ea își făcea curat în geantă. Și când a găsit un ambalaj de la o bomboană, la aruncat nonșalant peste geam, închizând-ul și ea la loc.
Ne facem curat în viață și ascundem, de fapt, gunoiul sub preș. Pretinzând că așa am rezolvat problema. Or, aceste doamne, după ce vor ieși din transportul public, în ce lume vor ajunge? Vor ieși pe o stradă murdară, la murdăria căreia au contribuit. Posibil, că într-o discuție cu cineva, vor menționa că trăiesc într-un oraș murdar.
Aceste două istorii, se aseamănă cu cea mai populară, probabil, în țara noastră. Cu istoria bărbatului care spune: „La noi e murdar și rapăn pe străzi. Peste tot gunoi. Iată în Europa, da! Acolo e curat. Nu ca la noi.” Asta în timp ce, tot el, cinci minute mai devreme aruncase un pumn de coji de la semințele de floarea soarelui, peste geamul mașinii sale. Și ce a făcut după asta? Exact! A închis geamul.
Aș putea să definesc asta un „Sindrom al curățeniei inverse”. Un sindrom grav și des întâlnit în societatea noastră moldavă. Important la mine să fie curat, iar ce-i după gard, nu mă interesează. De asta răspund autoritățile. Iar dacă pe stradă e murdar, ele sunt de vină.
Responsabilitate socială? Zero! Nimeni nu vede consecințele acestor gesturi. Tu omule, ieșind din transportul public, mașină, calci în propriul gunoi. Iar noi, cei care privim tăcuți la asta, suntem și noi complici. Suntem cu toții în gunoi. Trăim în gunoi, mâncăm în gunoi, respirăm gunoi.
Dacă am fi cu toții responsabili de gunoiul nostru, am trăi într-o lume mai curată. Ce este peste gard, se referă și la noi. În momentul în care am văzut/ am făcut ceva greșit, asta ne privește. Nu dispare totul atunci când închidem geamul. Asta rămâne cu noi și pe noi. Se pune pe conștiință și se transmite copiilor noștri. Or, ei sunt cei ce ne transmit greșelile mai departe.
